Mi-au plăcut aceste produse de patiserie, merdenelele sau pateurile cu brânză, încă de când eram copil și bunica ni le făcea cu brânză proaspătă, preparată de ea, în casă, așa că pentru mine, merdenelele poartă cu sine gustul copilăriei de altădată. Le mănânc și acum cu aceeași plăcere, ele reprezintă o tentație caldă și pentru copiii mei, care le adoră. Merdenelele acestea au un foietaj bogat, o textură crocantă și o umplutură foarte bună, fiind un răsfăț culinar pentru oricine le mănâncă. Rețeta aceasta am preluat-o de la mama mea, iar ea a fost inspirată de rețeta Jamilei cuisine, la care a adus o mică modificare, la umplutură. Aceeași modificare am păstrat-o și eu, pentru că mi-a fost mai la îndemână.
Ingrediente- aluat:
- 600 g faină
- 200 g unt (82% grăsime)
- 350 ml apă
- 10 ml oțet
- 5 g sare
Umplutură:
- 300 g brânză de vaci
- 2 linguri de smântână (20% grăsime)
Mod de preparare
Într-un bol se pun făina, apa, sarea și oțetul. Se amestecă întâi cu o lingură, apoi se frământă până se obține un aluat nelipicios. Aluatul nu are nevoie de dospire. Se împarte aluatul în 12 părți aproximativ egale. Se întinde fiecare parte cât mai subțire, se unge foaia cu unt și se împachetează: întâi de două ori pe lungime, apoi dintr-un capăt, de 3-4 ori. Se pun foile împachetate într-o tavă, se acoperă și se lăsă la odihnit pentru 30-35 de minute. După acest timp, se întinde iar subțire fiecare bucată și se adăugă umplutura de brânză cu smântână. Se împachetează, aducând fiecare latură deasupra umpluturii și lipindu-le ușor prin presare.
Coacere. Se așează merdenelele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se pun în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, timp de 25-30 de minute sau până când se umflă și se rumenesc frumos.
Servire. După ce se răcesc puțin, merdenelele se servesc calde. Sunt bune și reci, dar este de preferat servirea lor caldă, pentru că parcă au un gust mai intens.














Lasă un comentariu