Suc proaspăt de zmeură și afine – rețetă naturală

Fructele de pădure sunt, fără îndoială, printre vedetele verii. Parfumul zmeurei proaspăt culese și culoarea intensă a afinelor ne trimit imediat cu gândul la vacanță și la natură. Pentru că în curte am atât zmeură cât și afine, în fiecare vară le valorific inclusiv în băuturi răcoritoare, bucurându-ne toți din familie de aroma intensă, echilibrul între dulce și acrișor, dar și de culoarea vibrantă. Pentru noi, această băutură este un veritabil elixir de energie, plin de antioxidanți, vitamina C și minerale esențiale care îți revitalizează rapid organismul. Fie că vrei să îți începi dimineața cu un boost de prospețime, fie că ai nevoie de o gustare răcoroasă după o zi lungă, un pahar de suc proaspăt de zmeură, pregătit chiar în bucătăria ta, este doza perfectă de sănătate.
De ce să combini zmeura cu afinele?
Pe lângă explozia de arome, această combinație este o adevărată bombă de sănătate. Afinele sunt renumite pentru protecția pe care o oferă sistemului imunitar și proprietățile antioxidante, în timp ce zmeura aduce un aport generos de vitamina C și fibre. Împreună, creează o băutură revigorantă, iubită totodată de cei mari și de cei mici.

Ingrediente:

  • 200g zmeură proaspătă
  • 125 g afine
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • 800 ml apă plată (sau apă carbogazoasă, dacă preferi ceva acidulat)
  • 1-2 linguri de miere 
Mod de preparare:
1.   Spală bine afinele și zmeura sub un jet slab de apă rece. Îndepărtează eventualele codițe sau frunze.
2. Pune fructele în blender și mixează la viteză mare timp de 1-2 minute, până obții o compoziție omogenă. Adaugă zeama de lămâie și                  amestecă.
3.  Zmeura are multe semințe mici. Dacă preferi un suc fin, trece compoziția printr-o sită deasă sau printr-un tifon, presând bine cu o lingură sau cu o spatulă, pentru a obține cât mai mult suc. Ce rămâne în sită se aruncă.
4. Pune sucul de zmeură și afine, într-o sticlă cu gâtul mai larg sau într-o carafă, adaugă mierea, amestecă bine, și lasă-l la frigider cel puțin 1 oră înainte de servire sau pune câteva cuburi de gheață și savurează-l imediat!

Să-l serviți cu plăcere!