Știți cum este să ai destul de multe cărți favorite și totuși să trebuiască să alegi una pentru începutul unui blog? Grea alegere! Citesc des (poate mai mult decât călătoresc), am multe cărți care mi-au plăcut, însă sunt cărți care rămân cu tine pentru o vreme și cărți care îți rămân în suflet pentru totdeauna. Și la care te reîntorci iar și iar.
Ei, bine, ,,Micul prinț’’ de Antoine de Saint-Exupery. este una dintre cele din a doua categorie. Prima mea întâlnire cu această carte și cu micul prinț a fost în adolescență, ca o întâlnire cu copilăria simplă, dar profundă prin ideile ei; delicată, dar în același timp tulburătoare și plină de întrebări esențiale. Apoi, la maturitate am redescoperit-o și o recitesc de câte ori îmi este dor de copilul din mine.
Fără a avea un fir narativ complicat, cartea ,,Micul prinț’’ este povestea unui copil de pe o planetă ,,un pic mai mare decât el ’’, pe care avea o floare cochetă și răsfățată. Pe care o îngrijea zi de zi și o proteja. Și pe care o iubea. Indiferența florii însă îl determină să pornească într-o călătorie a cunoașterii, încercând să afle dacă prin lume mai este o floare ca a lui. Și va descoperi mult mai multe. Călătorind prin univers, întâlnește diferite tipologii: regele vanitos, înfumuratul, bețivul, omul de afaceri absorbit de numărarea stelelor, lampagiul care urma mereu același ritual, geograful bătrân și, în final, pilotul cu care leagă o prietenie aparte. Cititorul pornește și el de pe planeta micului prinț până pe Terra, ajungând în Deșertul Sahara, acolo unde prima întâlnire este cu pilotul al cărui avion s-a prăbușit. Dacă ne gândim la existența noastră, acest episod ar echivala cu momentul acela în care ne simțim rătăciți prin viață, printre lucruri lipsite de sens și printre oameni care dau dovadă de superficialitate. Și totuși, în această rătăcire apare cineva care te determină să te gândești la lucrurile care contează cu adevărat, la legăturile pe care le creezi și care devin parte din tine. Micul prinț este un călător-rătăcitor asemenea pilotului, poate de aceea acesta îl ascultă și-l descoperă la fiecare destăinuire făcută. În el se vede pe sine, la vârsta copilăriei. Inocent și aparent neștiutor, micul prinț captivează totuși prin vorbele înțelepte și hotărârea sa. Și te face să vezi frumusețea lucrurilor.
Fiecare întâlnire devine o lecție de viață pentru el și pentru cititor, pentru că, în vreme ce micul prinț învață de la vulcanii de pe mica lui planetă, de la floarea lui, de la locuitorii planetelor străbătute, de la vulpe, oamenii par a nu învăța nimic din tot ce trăiesc: ,,Oamenii mari nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații.‘’ Copilul vede esențialul, simte, fiindcă, așa cum îi spunea vulpea, ,,… nu poți vedea limpede decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.’’
Și, pentru a-ți da seama de ceea ce este esențial, trebuie să fie cineva care să te facă să înțelegi, să simți, să constați. Pentru micul prinț a fost vulpea. Și, mărturisesc, episodul întâlnirii celor doi îmi este poate cel mai drag din toată cartea, pentru că fiecare dintre noi a avut nevoie la un moment dat de o ,,îmblânzire’’ ( ,, […] Caut prieteni. Ce înseamnă a îmblânzi? – E ceva uitat de multă vreme, zise vulpea. Asta înseamnă a crea legături). Și de cineva cu care să stabilească legături (,,Nu reușim să cunoaștem decât lucrurile pe care le îmblânzim […]. Oamenii nu mai au timp să cunoască. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzește-mă! ’’) și de care apoi să fie nevoit să se despartă, cu sufletul trist, dar plin de aflarea unor lecții importante, precum lecția răbdării, a încrederii, a iubirii, a responsabilității, lecții care sunt considerate a fi taine prețioase.
Grădina de trandafiri îl învață lecția despre unicitate și iubire. Când micul prinț descoperă grădina, se simte dezamăgit, pentru că floarea lui nu mai este unică, nu mai este atât de specială. Sunt și alte flori la fel ca ea. Dar vulpea îi arată adevărul și aici stă frumusețea acestei lecții: nu ceea ce este exterior contează, ci grija și responsabilitatea pe care le avem față de cineva cu care am creat legături. Florile din grădină nu au nimic din ceea ce are floarea lui, pentru că pe ea a îngrijit-o, pe ea a ascultat-o, pe ea a iubit-o. Floarea lui este unică. Așa se întâmplă și în viață. Adevărata valoare a cuiva este dată de dragostea pe care o oferim, de legătura profundă pe care o creăm, de responsabilitatea pe care o manifestăm față de ceea ce avem.
Și poate cel mai dureros adevăr îl află de la șarpe. În deșert ești singur, dar așa te poți simți și printre oameni, lovindu-te de răutatea, indiferența, lipsa lor de empatie. Și e aici încă o lecție de viață: să ne ferim de ființele ce par fragile (,, Ești un animal ciudat, îi spuse el în cele din urmă, subțire ca un deget…-Dar sunt mai puternic decât degetul unui rege, zis șarpele.’’), pentru că ele pot purta cu sine un rău mare. Și când realizăm asta, poate fi prea târziu.
Cartea ,,Micul prinț’’ devine astfel, prin toate paginile ei, o călătorie de redescoperire a sinelui și a sensului vieții. Călătoria este una a învățării, a experienței, pentru că ea îl ajută pe micul prinț să înțeleagă valoarea iubirii, prieteniei și a răbdării.
Micul prinț îmi reamintește de fiecare dată că adevărata cunoaștere nu se face doar cu mintea, ci și cu inima. Poate tocmai de aceea fraza ,, Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi’’ m-a urmărit mult timp după ce am închis cartea. O carte pe care o citești într-o zi, dar pe care, cu siguranță, o porți în suflet toată viața.
Iar atunci când vă simțiți singuri sau vă este greu, priviți cerul înstelat și veți auzi un râs cristalin care vă va face să zâmbiți. Sau priviți un apus de soare, așa cum își dorea micul prinț, și amintiți-vă că în fiecare sfârșit se ascunde o promisiune de început.
Lasă un comentariu