Paleuri cu cremă de ciocolată

Paleurile sau fursecurile cu ciocolată le făcea bunica, le făcea și mama, de aceea mă duc cu gândul la copilărie. Sunt atâtea rețete care mă leagă de acea perioadă, prin urmare toate îmi sunt tare dragi. Imaginea care mi-a rămas în minte este a unei farfurii pline cu fursecuri moi, lipite cu cremă din care furam puțin înainte ca bunica sau mama să apuce să o folosească la lipirea fursecurilor. În copilărie, acestea erau făcute mai ales când veneau musafiri sau de sărbători, apoi au apărut alte prăjituri și ele au fost cumva date uitării. Iată că acum a venit vremea să le aducem în prezent și să le savurăm. Să vedem cum se fac paleurile cu cremă de ciocolată.

Ingrediente

Pentru aluat

  • 3 ouă
  • 300 g făină
  • 200 g unt la temperatura camerei (80% grăsime)
  • 200 g zahăr pudră
  •  1 linguriță praf de copt
  • 2-3 picături de esență de vanilie
  • un praf de sare

Pentru cremă

  • 50 g ciocolată neagră
  • 100 g ciocolată cu lapte
  • 200 ml frișcă lichidă rece
  • esență de rom

Glazura

  • 50 g ciocolată cu lapte
  • 50 g ciocolată neagră

Se pot folosi ambele tipuri de ciocolată sau numai ciocolată neagră.

Prepararea aluatului

Într-un bol se pune untul, la temperatura camerei, și se mixează cu zahărul pudră până devine cremos. Se adaugă, rând pe rând, câte un ou, până la omogenizare. Se adaugă praful de copt, praful de sare și câteva picături de esență de vanilie.  Se pune treptat făina, mixând în continuare până se obține o consistență legată. Se transferă într-un poș aluatul obținut. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt se fac mici forme rotunde, puțin distanțate și cam de aceeași mărime.

Se pune tava  la cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius și se țin 10-15  minute. După ce s-au făcut, se scot din cuptor și se lasă la răcit.

În acest timp se pregătește crema.

Ciocolata se rupe și se pune într-un bol. Peste ea se toarnă frișca și se pune pe foc până se topește toată ciocolata, dar să nu dea în clocot. Sr adaugă câteva picături de esență se rom și se amestecă. Se pune bolul cu crema la rece până se întărește puțin. După aceea se mixează puțin crema, pentru a deveni fermă, fină și aerată.  Se introduce crema într-un poș și se pune pe un fursec, apoi peste ea se pune alt fursec și se apasă puțin, să se lipească. Se continuă unirea fursecurilor două câte două, până se termină crema. Trebuie să avem grijă să nu punem multă cremă, oricât ne-ar plăcea, că va curge mult peste marginile fursecului.

Glazura

Se rupe ciocolata și se topește pe o baie de aburi (bain marie). Apoi se pune într-un poș și se trag linii peste fiecare fursec, după cum ne ghidează imaginația.  Și paleurile sunt gata! Se poate presăra și nucă de cocos peste glazură, dacă se preferă această variantă. Se așează pe un platou și se dau la frigider câteva ore sau peste noapte, pentru că astfel vor deveni mai fragede.

Să le savurați cu plăcere!