Dovleceii zucchini cu maioneză și iaurt sunt o alegere excelentă atunci când îți dorești ceva ușor, cremos și plin de prospețime. Combinația dintre textura fină a dovleceilor, gustul delicat al iaurtului și consistența maionezei creează o salată echilibrată, potrivită atât ca aperitiv, cât și ca garnitură. Se prepară simplu, iar rezultatul este un preparat care poate fi servit alături de pâine proaspătă, legume de sezon sau diverse feluri principale. Răcoritoare și aromată, această salată este dovada că rețetele cele mai apreciate sunt adesea și simple. Dacă vrei să pregătești și tu această salată cremoasă și gustoasă, iată de ce ingrediente ai nevoie:
Ingrediente
- 2 dovlecei medii (500-600 g)
- 250 g iaurt grecesc
- 2-3 căței de usturoi
- 1 legătură mică de mărar proaspăt
- pătrunjel proaspăt (opțional)
- 1-2 linguri ulei de măsline
- sare și piper negru măcinat
- 2 linguri maioneză de casă (pentru o textură mai bogată)
Bine de știut!
- Pentru o salată cât mai cremoasă, este important să scurgi cât mai bine dovleceii după fierbere. Excesul de apă poate subția compoziția și poate diminua gustul preparatului.
- Dovleceii tineri sunt cei mai potriviți pentru această salată, deoarece au au pulpa fragedă, puține semințe și nu necesită, de regulă, îndepărtarea cojii.
Mod de preparare
- Spală dovleceii, îndepărtează-le capetele și curăță-i de coajă, dacă sunt mai bătrâni. Taie-i în cubulețe.
- Fierbe-i în bain-marie, cu puțină sare, timp de 10-15 minute, până se înmoaie. Pe timpul fierberii, acoperă vasul cu un capac.
- Scoate dovleceii fierți și pasează-i cu o furculiță sau cu presa pentru cartofi. Lasă-i la scurs într-o sită pentru a elimina surplusul de lichid.
- Transferă-i apoi într-un bol și încorporează maioneza, până obții o compoziție omogenă.
- Separat, amestecă iaurtul grecesc cu uleiul de măsline și usturoiul zdrobit. Presară sare și piper după gust, apoi adaugă verdeața tocată.
- Toarnă sosul peste baza de dovlecei și omogenizează toate ingredientele.
- Acoperă salata și las-o la frigider pentru cel puțin 30 de minute înainte de servire, pentru ca aromele să se întrepătrundă.
Servire.
Servește salata rece, alături de pâine proaspătă, pâine prăjită sau ca garnitură pentru preparate din carne. Pentru un plus de prospețime, decoreaz-o cu mărar proaspăt și felii de roșii.
Poftă bună!









Lasă un comentariu