Prăjitura aceasta cu blat pufos, budincă de vanilie și biscuiți în ciocolată mi-a atras atenția de când am văzut-o pe un site, așa că am zis să o prepar și eu. A fost pentru prima dată și, sincer, am avut ceva emoții, ca la orice dulce nou. Spre deosebire de rețeta din care m-am inspirat, a mea are mici modificări la gramaje și la pași. În plus, are frișcă pe deasupra. Cu acest ultim ingredient nu am greșit, pentru că îi dă prăjiturii un aspect elegant și un gust deosebit, spre bucuria tuturor din familie. Este o prăjitură de casă care se poate face atât pentru zile obișnuite, cât și pentru aniversări sau sărbători. Cu siguranță o voi repeta, pentru că este o prăjitură specială.
Ingrediente -pentru o tavă de aragaz
Blat
- 5 ouă
- 70 g zahăr
- 125 g făină albă tip 000
- 1 linguriță praf de copt
Crema de budincă
- 800 ml lapte
- 3 plicuri budincă de vanilie
- 100 g zahăr
- 200 g unt 82% grăsime, la temperatura camerei
Biscuiți în ciocolată
- 350 g biscuiți (Petit Beurre)
- 500 ml apă
- 150 g ciocolată cu lapte
- 2 linguri zahăr
- 200 g unt 82% grăsime, la temperatura camerei
Frişcă
- 200 ml frişcă lichidă (cu zahăr)
Decor- ciocolată rasă
Mod de preparare
Blatul. Separăm albușurile de gălbenușuri. În bolul de la mixer batem albușurile spumă tare, apoi adăugăm treptat zahărul, mixând până obținem o bezea lucioasă și care nu cade din bol. Încorporăm gălbenușurile, unul câte unul, mixând la turaţie mică, după fiecare. Punem făina cernută și în care am amestecat praful de copt, amestecând ușor cu spatula.
Turnăm compoziția într-o tavă de aragaz tapetată cu hârtie de copt și o dăm la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 10-12 minute. Se poate face testul cu scobitoarea. După ce este gata, scoatem tava din cuptor și lăsăm blatul la răcit complet.
Biscuiți în ciocolată. Într-o cratiță, punem la foc mic apa, untul la temperatura camerei, zahărul și ciocolata cu lapte ruptă în bucăți. Amestecăm până când untul și ciocolata se topesc și obținem o compoziție mai consistentă. Luăm cratița de pe aragaz și lăsăm compoziția la răcit 15-20 de minute. Înmuiem rapid biscuiții în crema de ciocolată, astfel încât să nu se fărâme și îi așezăm frumos peste blat. După aceea, punem cu o lingură crema peste ei și lăsăm tava la frigider pentru 30-40 de minute, ca stratul să se așeze și să se închege bine crema.
Budinca. Într-o cratiță mai mare, amestecăm laptele rece cu praful de budincă și zahărul. Punem cratița la foc mediu și amestecăm continuu cu un tel pentru a evita formarea cocoloaşelor, până când budinca se îngroașă. După ce dăm budinca de pe foc, o acoperim cu folie alimentară şi o lăsăm să se răcească foarte bine. Mixăm untul până se deschide la culoare și apoi adăugăm cu o lingură, treptat, budinca răcită, mixând până la omogenizare. Punem crema obținută peste stratul de biscuiți și nivelăm cu o spatulă.
Frișca. Mixăm la viteză mică smântâna pentru frișcă, timp de 1-2 minute până se omogenizează, apoi creștem viteza și mai mixăm 3 minute. Frișca se adaugă peste budincă și se nivelează. Eu am pus frișcă din abundență, pentru că ne place tuturor.
Prăjitura se dă la frigider pentru cel puțin 2 ore, ca straturile să se așeze și aromele să se îmbine.
Servire. Prăjitura se taie în pătrate și se servește cu ciocolată rasă pe deasupra.
Să o savurați cu plăcere!









Lasă un comentariu