Recunosc că ne-am îndrăgostit toți din casă de clătitele americane și le prepar cu drag de câte ori pot, mai ales la sfârșit de săptămână, atunci când nu sunt mereu pe fugă și pot să mă ocup mai mult de ceea ce ne face plăcere. Până acum am făcut rețeta pufoasă de pancakes, pe care o puteți găsi aici https://detotfelul.ro/2026/01/05/pancakes-clatite-americane-pufoase/. Am mai încercat o rețetă cu iaurt, dar cred că la cantități era o greșeală, pentru că nu mi-au ieșit prea bine și am revenit la cele pufoase. Cum sunt o persoană perseverentă, am căutat altă rețetă de pancakes cu iaurt, am găsit-o pe aceasta și sunt tare mulțumită de ea și de produsul final. Iată de ce avem nevoie pentru a prepara aceste pancakes cu iaurt:
Ingrediente
- 2 ouă
- 75 g zahăr
- 130 g iaurt
- 200 ml lapte
- 280 g făină
- 35 g unt topit
- 15 g praf de copt
- un praf de sare
- esență de vanilie
Decor și servire
- dulceață
- fineti
- zahăr pudră
- afine
Bine de știut!
- Cantitatea de ingrediente este pentru 12-14 porții, dacă luați ca măsură un polonic mai mic. Eu am alternat lingura cu polonicul.
- Folosiți o tigaie antiaderentă sau una de clătite.
Modul de preparare
În bolul de la mixer se pun ouăle și zahărul și se mixează timp de 2 minute. Se adaugă, pe rând, iaurtul, laptele și esența de vanilie. Se amestecă ușor până se integrează bine.
În alt vas se pun făina, praful de copt și praful de sare. Aceste ingrediente se cern apoi peste compoziția de lapte și de iaurt și se amestecă totul până se obține o compoziție omogenă. Se adaugă untul topit și se amestecă. Se va obține o compoziție mai groasă, dar care curge.
Se ia o tigaie antiaderentă și se pune la încins la foc mic. Cu o lingură sau cu un polonic mai mic se ia din cantitatea de aluat și se pune în tigaie.
Clătita se va rumeni repede, așa că nu trebuie deranjată mai devreme de 2 minute. După ce s-a rumenit, se întoarce pe partea cealaltă. Când este gata, se ia cu o paletă și se pune pe farfurie. La fel se procedează și cu celelalte clătite.
Servire
Pancakes se servesc la mic-dejun alături de o cană cu lapte sau de cafea, dar pot fi servite și la cină. Noi le-am servit cu dulceață de cireșe și cu fineti. Le mai puteți servi cu fructe proaspete, în special cu căpșuni sau cu afine.
Poftă bună!







Lasă un comentariu