O salată care te duce cu gândul la natură, la poienile pline de flori și ciuperci este Salata Poiana cu ciuperci, o salată de al cărei aspect și gust m-am îndrăgostit de prima dată. Este o salată pe care o poți pregăti atât pentru o masă în familie, cât și pentru o masa festivă. În rândurile de mai jos te invit să descoperi varianta simplă pe care o poți prepara ca aperitiv, dar și ca garnitură. În rețeta din care m-am inspirat, salata conține și piept de pui, dar noi preferăm varianta fără acesta, de aceea nu am trecut acest ingredient.
Ingrediente:
- 1 borcan de 750 g de ciuperci întregi
- 3 cartofi
- 3-4 morcovi
- 5-6 castraveți murați
- 6 linguri de maioneză
- 50 g cașcaval ras
- 3-4 fire de ceapa verde sau/ și pătrunjel verde
Mod de preparare
Mai întâi curățăm cartofii si morcovii și îi punem la fiert. Ciupercile le fierbem maxim 20 de minute (le dăm într-un clocot).
Pe o farfurie plată, rotundă, punem folie alimentară, apoi punem un cerc de la forma de tort cu pereții detașabili.
Așezăm mai întâi ciupercile, având grijă să alegem ciuperci de aproximativ aceeași mărime și presărăm peste ele ceapa și pătrunjelul tocate mărunt.
Adăugam un strat de cartofi dați pe răzătoarea mare, presăm ușor cu lingura și apoi punem 2-3 linguri de maioneză și o întindem bine.
Punem următorul strat de castraveți tocați mai mari sau tăiați rondele, iar următorul strat îl punem de morcovi dați pe răzătoarea mare. Punem iarăși maioneză si presărăm cașcaval dat pe răzătoare, apoi puțină sare.
Dam salata 2 ore la rece, apoi punem un alt platou deasupra cercului în care am asamblat salata și o răsturnam pe acel platou. Vom avea pe platou o salată aspectuoasă, ca o poiană cu ciuperci.
Are un gust plăcut, o compoziție echilibrată și o poți servi atât simplă cât și alături de alte feluri de mâncare, cum ar fi o friptură la grătar sau la cuptor. Îți doresc să te bucuri de fiecare porție mâncată!
Varianta cu piept de pui o găsiți aici:





Lasă un comentariu