Budinca de legume cu mărgeluțe de brânză și bacon este un preparat simplu și rapid, pe care-l pregătesc în general din ce legume am prin frigider. Cel mai des folosesc dovlecel, ardei și roșii, dar de data aceasta am adăugat și un ingredient care-i dă un gust deosebit și pe care noi iubim să-l folosim la anumite preparate. De mărgeluțele de brânză am aflat de la o prietenă, așa că am zis să le valorific și eu și nu am greșit, pentru că arată tare bine în budincă și au un gust aparte. Rețeta de budincă de legume cu mărgeluțe de brânză și bacon este una ușoară, potrivită pentru prânz sau pentru cină, atunci când vrei ceva cald, sățios și făcut fără bătaie de cap. Legumele se amestecă împreună cu mărgeluțele de brânză și cu baconul, iar la cuptor totul se transformă într-o budincă pufoasă, rumenită și cu un miros care umple toată bucătăria. Îmi place mult această rețetă pentru că este versatilă: poți folosi aproape orice ingrediente ai la îndemână, iar rezultatul iese de fiecare dată foarte bun. Dovlecelul aduce prospețime, ardeiul dă culoare și dulceață, baconul oferă acel gust ușor afumat, iar mărgeluțele de brânză se topesc discret și fac budinca cremoasă.
De ce îți va plăcea această budincă de legume
Este o rețetă simplă și rapidă. Nu ai nevoie de tehnici complicate sau ingrediente speciale. Totul se pregătește ușor, iar cuptorul face cea mai mare parte din treabă.
Folosește ingrediente obișnuite. Legume proaspete, puțin bacon și brânză- lucruri pe care, le avem, de cele mai multe ori prin frigider.
Este o rețetă versatilă
Poți schimba legumele sau tipul de brânză în funcție de ce ai la îndemână.
Are o textură pufoasă și un gust bogat.
Legumele coapte, baconul ușor afumat și mărgeluțele de brânză se combină într-o budincă fragedă, cu suprafața rumenită și foarte apetisantă.
Sfaturi pentru o budincă din legume reușită
- Taie legumele în bucăți mici. Astfel se vor coace uniform și budinca va avea o textură plăcută.
- Scurge bine dovlecelul. Dacă îl tai cubulețe, îl lași câteva minute cu un praf de sare, apoi îl storci ușor.
- Atât roșiile, cât și dovlecelul se pot pune cu coajă.
- Alege un bacon cu mai puțină grăsime. Baconul aduce aromă și gust ușor afumat, dar dacă este prea gras, face compoziția prea umedă.
- Vasul nu se tapetează cu hârtie de copt.
- Ingredientele se pun direct în vasul de coacere și se amestecă acolo.
- Nu amesteca prea mult compoziția, ci doar cât să se combine ingredientele. Astfel budinca vă fi fragedă și aerată.
- După ce o scoți din cuptor, lasă budinca 10-15 minute pentru a se așeza frumos și a se porționa mult mai ușor.
Ingrediente:
- 4 ouă
- 1 cutie mărgele de brânză
- 1 dovlecel
- 1 ardei capia
- 2-3 roșii, în funcție de mărimea lor
- 150g bacon (opțional)
- 100 g Mozzarella rasă
- pătrunjel
- sare
- piper
Cu ce poți înlocui ingredientele
Dovlecelul poate fi înlocuit cu vinete tăiate cubulețe, brocolli mărunțit sau chiar ciuperci. Fiecare variantă aduce o textură diferită și un gust ușor schimbat.
Ardeii pot fi înlocuiți cu porumb dulce sau chiar ceapă verde, dacă vrei o altfel de aromă.
Baconul poate fi înlocuit cu șuncă, Kaizer sau chiar piept de pui. Dacă preferi o variantă fără carne, îl poți elimina complet- budinca rămâne la fel de gustoasă datorită legumelor și brânzei.
Mod de preparare Budinca de legume și mărgeluțe de brânză
- Tăiem cuburi dovlecelul, ardeiul și roșiile. Punem dovlecelul cu sare și-l lăsăm câteva minute să-și lase zeama. Baconul îl tăiem felii subțiri și mai scurte.
- Punem într-un vas ceramic sau într-un vas yena ouăle, mărgelele de brânză, dovlecelul tăiat, roșiile, baconul și pătrunjelul verde. Adăugam sare piper și amestecam ingredientele cu telul, fără a insista mult, apoi punem mozzarella rasă. Puteți să amestecați și mozzarella cu restul ingredientelor, la fel de gustoasă va ieși.
3. Dăm budinca la cuptorul preîncălzit la 200 de grade, timp de 25-30 de minute de minute.
4. După ce o scoatem din cuptor, lăsăm budinca 10 minute să se răcorească, apoi putem sa o porționăm. Daca ne rămâne budincă, aceasta se păstrează la frigider.
Poftă bună!









Lasă un comentariu