Biscuiți ,,Potcoave cu nucă”

Am mâncat într-o vizită biscuiții aceștia /cornulețele Potcoave cu nucă și am simțit că mi se topesc în gură, atât au fost de fragezi și de buni, încât am vrut să fac și eu rețeta. Sunt unii dintre cei mai delicioși biscuiți pe care i-am mâncat, buni de servit ca desert, între mese sau la diverse evenimente. Copiii mei tare au fost încântați de ei și, dacă erau mai mici, cu siguranță am fi făcut împreună o lecție de modelat. Nu sunt deloc greu de făcut și nici nu aveți nevoie de ingrediente foarte multe. În plus, cu siguranță le aveți în bucătărie, deci nu e nevoie să dați fuga la magazin să le cumpărați.

Iată ingredientele de care avem nevoie pentru aceste Potcoave cu nucă.

Ingrediente: 

  • 250 g făină
  • 1 gălbenuș
  • 150 g unt la temperatura camerei, moale
  • 75 g nucă măcinată
  • 3 linguri de zahăr pudră
  • coaja de la o portocală
  • zahăr pudră vanilat pentru pudrat

Mod de preparare

Se rade coaja de portocală pe răzătoarea cu ochiuri mici.

Se mixează untul împreună cu zaharul pudră pentru aproximativ 3 minute. Este bine să folosiți unt la temperatura camerei. moale, cu  70% grăsime.

Apoi se adaugă gălbenușul și se mai mixează  aprox. 1 minut, ca să se încorporeze bine.

Se adaugă nuca fărâmițată, faina și coaja de portocală și se frământă un aluat  mai tare, care apoi se dă la rece  timp de 30-40 de minute.

După aceea, se ia din aluat câte o bucată de mărimea unei nuci, se  formează apoi bastonașe cărora le dăm forma de potcoavă. Acestea se pun în tava tapetată cu  hârtie de copt.

Tava se pune în cuptorul preîncălzit  la 180 de grade pentru 13-15 minute sau pana când încep sa se rumenească ușor pe margine. Timpul poate diferi în funcție de cuptor, dar nu este indicat să-i țineți mai mult de 15 minute,  pentru că vor deveni crocanți și nu vor mai fi fragezi. După ce se scot din cuptor, biscuiții potcoave se tăvălesc prin zahăr pudră.

Mod de servire

Se pun pe platou și se pot servi ca desert, între mese sau la evenimente. Dacă nu se mănâncă toți în aceeași zi (deși e posibil să faceți alții rapid), se păstrează în recipient ermetic închis. Indicat ar fi în cutii metalice.

Să vă fie de folos rețeta și să-i serviți cu plăcere!