Am văzut rețeta acestor cartofi cu legume grill pe facebook, am zis că merită să o încerc și nu am regretat, însă eu am adus mici modificări față de rețeta inițială, adaptând-o gusturilor familiei mele. Este o rețetă simplă și gustoasă, care combină cartofii ușor crocanți, legumele bine rumenite, cașcavalul topit și un sos cremos de maioneză cu usturoi și iaurt, într-un preparat sățios și ușor de făcut. Se potrivește atât pentru prânz, cât și pentru o cină rapidă, mai ales când vrei ceva consistent, dar fără să pierzi prea mult timp prin bucătărie. Preparatul poate fi adaptat ușor, în funcție de ingredientele pe care le ai la îndemână sau de preferințe, iar cantitățile pot varia în funcție de numărul persoanelor de la masă.
Ingrediente
- 250 g piept de pui
- 150-200 g de ciuperci champignon
- 1-2 ardei capia
- 3 cartofi mari
- 4-5 felii de cașcaval
- pătrunjel tocat
- 4-5 frunze de salată proaspătă
- ulei de măsline pentru grill
Sosul de usturoi cu maioneză și iaurt
- 1 ou fiert tare
- 1 ou crud
- 1 linguriță muștar
- 1 lingură de iaurt
- suc de lămâie
- un praf de sare
- ulei
Sugestii pentru sos. Noi preferăm acest sos, care completează foarte bine combinația, dar îl poți înlocui cu alte variante: un sos de iaurt simplu, cu verdeață, un dressing ușor cu muștar sau chiar un sos picant, dacă preferi un gust mai intens.
Mod de preparare
1. Pregătirea ingredientelor
- Fierbe oul până devine tare și lasă-l la răcit.
- Pregătește legumele. Mai întâi spală-le bine.
- Taie rondele dovlecelul și lasă-l puțin cu sare, într-un vas, să-și lase apa, apoi scurge-l.
- Ciupercile pune-le cu sare, într-un vas, câteva minute, apoi taie-le felii.
- Taie ardeiul felii lungi.
2. Gătirea.
- Gătește pe grătar (sau tigaie grill), cu puțin ulei de măsline, legumele și pieptul de pui până se înmoaie și se rumenesc.
- Curăță cartofii și taie-i felii mai mari sau bețișoare și prăjește-i până devin aurii. Scoate-i pe o farfurie tapetată cu un prosop de bucătărie, pentru a elimina excesul de ulei, timp de cca 5 minute.
3. Prepararea sosului de usturoi cu iaurt și lămâie
- Într-un bol, pune gălbenușul de ou fiert, gălbenușul de ou crud, 1 linguriță de muștar, un praf de sare.
- Adaugă treptat uleiul și mixează până obții maioneza de consistența dorită ( aproximativ 4 linguri de maioneză) Potrivește la gust cu suc de lămâie.
- Curăță și rade trei grăunți de usturoi.
- Amestecă usturoiul cu maioneza, cu o lingura de iaurt și cu zeamă de lămâie.
- Omogenizează bine până obții un sos cremos.
4. Asamblarea.
- Pune ca bază cartofii prăjiți.
- Adaugă pieptul de pui tăiat felii subțiri sau bucăți mai mari
- Așază deasupra lor feliile de cașcaval.
- Pune apoi toate legumele.
- Presară cașcaval ras, după preferință.
5. Coacerea. Dă tava la cuptor pentru 10-15 minute, până când cașcavalul se topește.
6. Servirea.
- Scoate preparatul din cuptor și lasă-l 5 minute să se așeze ingredientele.
- Presară deasupra pătrunjel verde tocat și bucăți rupte de salată verde.
- Toarnă sosul de usturoi și servește imediat.
Cartofii cu legume la grătar și cu sos de maioneză cu usturoi și iaurt este unul dintre cele mai bune preparate pe care le-am pregătit și mâncat. Cu siguranță va plăcea oricui.
Poftă bună!

















Lasă un comentariu