Pulpe de pui cu măsline, la cuptor

Nouă ne plac mult pulpele de pui la cuptor și le preparăm în diferite moduri. De data aceasta am ales să le fac cu măsline și felii de lămâi, la cuptor. A fost o idee îndrăzneață, aș putea spune, pentru că nu le mai pregătisem așa și nu știam care va fi rezultatul final. A fost unul super și l-aș repeta de multe, multe, ori.

Ingrediente 

  • 2 pulpe întregi de pui
  • 4 felii de lămâie
  • 4-5 căței de usturoi (zdrobiți ușor)
  • 9-10 măsline verzi sau mix de măsline
  • 5-6 roșii cherry
  • 4 linguri ulei de măsline
  • sucul de la o jumătate de lămâie
  • sare
  • piper proaspăt râșnit (după gust)
  • oregano, rozmarin (după preferință)
  • 1 lingură pastă de bulion
  • 2-3 picături oțet balsamic
  • 3-4 linguri de apă

Mod de preparare

Mai întâi se spală pulpele și se șterg prin tamponare cu un prosop de bucătărie.

Se pregătește sosul. Se pun într-un bol uleiul de măsline, sucul de lămâie, piperul, usturoiul zdrobit, oregano și rozmarinul și se amestecă. Se ia fiecare pulpă și se freacă pe toate părțile cu jumătate din sosul preparat. Cealaltă jumătate de sos se păstrează pentru mai târziu.

Se așază pulpele într-o tavă potrivită ca mărime sau într-un vas de ceramică, așa cum am făcut eu. Lângă ele se pun măslinele, feliile de lămâie, roșiile cherry și se adaugă apa.

Se dau la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, pentru 40-45 de minute. În ultimele 15-20 de minute, se stropesc pulpele cu sosul rămas din tavă și se pune peste ele o lingură de pastă de bulion și oțetul balsamic. Oțetul balsamic folosit în ultimele 15 minute de preparare a pulpelor le dă acestora o crustă caramelizată și aromată. În plus, se completează foarte bine cu măslinele sărate și cu aciditatea lămâii, creând un sos bogat în tavă. Ultimele 5 minute se poate da cuptorul la 200 grade Celsius pentru o rumenire mai intensă sau să porniți funcția grill. După ce se scoate din cuptor tava, se pot stropi pulpele cu încă puțin suc de lămâie, dar nu este obligatoriu. Oricum  feliile de lămâie puse în tavă își lasă aroma, iar sosul din tavă va fi la final unul extrem de delicios, vă garantez!

Servire

Pulpele  la cuptor cu măsline se pot servi cu mix de legume sote și ciuperci, așa cum le-am servit noi, alături de o salată verde.

 

Le puteți servi, de asemenea, cu cartofi cubulețe la cuptor, ca aceștia de aici: https://detotfelul.ro/2026/02/02/cartofi-cubulete-preparati-la-cuptor/

Alt mod de a găti pulpele îl găsiți aici:  https://detotfelul.ro/2026/01/26/pulpe-de-pui-marinate-la-cuptor-pe-pat-de-legume/

Poftă bună!