Minciunele pufoase – fundițele copilăriei mele

Minciunele pufoase, cunoscute și ca fundițe, uscățele sau ciurigăi- un desert simplu, pe care bunicile noastre îl făceau ori de câte ori voiau să umple casa de miros dulce
În familia mea li se spune fundițe. În unele zone se mai numesc și ciurigăi sau uscățele. Cel mai des li se spune minciunele. Acest desert este cunoscut și sub influențe internaționale, fiind similar cu faworki (Polonia), cenci (Italia), sau angel wings (Anglia). Denumirile diferă, însă preparatul este la fel de delicios, indiferent în ce zonă este făcut. Îmi amintesc de faptul că, atunci când eram copil și bunica sau mama ne făcea des aceste fundițe, îmi plăcea foarte mult să stau pe lângă ele și să încerc și eu să modelez aluatul, să fac fundițele, pe care apoi să le mănânc cu poftă. Aceste minciunele sunt făcute după rețeta bunicii și, implicit, a mamei. Ca de fiecare dată când este vorba de rețeta lor, știu că nu dă greș. În același timp, fiecare mod de preparare își are farmecul lui. Același preparat poate ieși delicios în moduri diferite și tocmai acesta este farmecul diversității: să accepți că se poate face și altfel și că nimeni nu deține adevărul suprem. Fundițele noastre ies pufoase, moi și delicioase și, de obicei, nu stau prea mult în farfurie.
Dacă vreți să faceți și voi aceste minciunele pufoase, iată  de ce aveți nevoie:
Ingrediente 
  • 3 ouă
  • 200 ml lapte cald
  • 100 g zahăr
  • făină cât cuprinde aluatul (500-700 g, depinde de făină)
  • 70 g unt
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță cu vârf de bicarbonat de sodiu
  • 1 plic zahăr vanilat
  • ulei pentru prăjit

Bine de știut. Minciunelele pot fi făcute și în variantă de post, folosind apă minerală și ulei în loc de ouă și smântână/ unt.

Mod de preparare
Mai întâi, se stinge bicarbonatul cu suc de lămâie.
Se pune făina într-un bol, după care se încorporează ouăle și sarea. Se adaugă apoi zahărul, untul topit, zahărul vanilat, laptele și bicarbonatul stins și se amestecă până când compoziția devine omogenă. Treptat, se cerne făina în compoziție și se frământă până se obține un aluat elastic, nelipicios, dar nu foarte tare.
Modelare
Se  întinde o foaie subțire de aluat, se taie dreptunghiuri, apoi se face o tăietură pe mijlocul fiecăruia și se trece unul dintre capete prin acea tăietură pentru a forma fundița.

Prăjire. Se prăjesc în baie de ulei încins până devin aurii pe ambele părți.

Servire: Se scot minciunelele pe șervețele absorbante, apoi se pudrează cu zahăr și se pot servi.

Fundițele copilăriei mele, minciunelele, sunt cele mai bune cât sunt încă pudrate cu zahăr. La noi în casă, dispar întotdeauna foarte repede din farfurie.