Cartofi cremoși cu kaizer, cârnăciori și mozzarella

Puține preparate reușesc să fie în același timp simple, sățioase și apetisante. Dacă sunteți în căutarea unei rețete rapide, care transformă câteva ingrediente obișnuite într-o masă gustoasă, această tigaie cu cartofi cremoși, kaizer, cârnăciori și mozzarella este alegerea potrivită.  Combinația dintre cartofii moi, afumătura rumenită, smântâna pentru gătit și mozzarella topită  oferă un preparat cremos, bogat la gust și perfect pentru un prânz sau o cină preparată fără prea mult efort.

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi
  • 200 g kaizer afumat
  • 150 g cârnăciori afumați
  • 1 ceapă mică roșie
  • 150 g mozzarella rasă
  • 150 g mozzarella tăiată cuburi (opțional)
  • 4-5 căței de usturoi
  • 200 ml smântână pentru gătit
  • 1 legătură mică pătrunjel verde
  • piper proaspăt măcinat (după preferință)
  • sare, după gust

Bine de știut! 

  • Cartofii nu trebuie fierți complet. Este suficient să fie ușor pătrunși, deoarece își continuă gătirea în tigaie, alături de celelalte ingrediente.
  • În funcție de tipul afumăturii folosite, poate fi necesară adăugarea unei cantități mici de ulei pentru rumenirea ingredientelor. De obicei, afumătura lasă suficientă grăsime în timpul gătirii, astfel încât acesta nu este obligatoriu.
  • Am folosit mozzarella atât rasă cât și tăiată cuburi pentru a obține două texturi diferite. Cea rasă se topește rapid și contribuie la cremozitatea sosului, în timp ce cuburile rămân ușor vizibile și oferă preparatului un aspect mai apetisant.
  • Usturoiul se adaugă la final pentru a-ți păstra aroma proaspătă și pentru a nu deveni amar prin gătire excesivă.

Mod de preparare

Cartofii se spală bine și se pun la fiert cu coajă timp de aproximativ 15 minute, în apă cu sare, cât să se înmoaie ușor, fără să se sfărâme. După ce s-au răcit, se curăță de coajă, se taie felii mai groase și se presară cu piper.

Într-o tigaie încăpătoare se rumenesc kaizerul și cârnăciorii tăiați bucăți sau rondele, împreună cu ceapa roșie tocată mărunt. Când afumătura devine aurie și își lasă aroma, se pun cartofii și se amestecă ușor, pentru a nu-i sfărâma. Se adaugă smântâna pentru gătit și se lasă să fiarbă la foc mic 10-12 minute.  Se presară apoi mozzarella rasă, mozzarella cuburi și se acoperă tigaia pentru ca brânza să înceapă să se topească (aproximativ 10 minute).

Usturoiul se zdrobește sau se rade și se amestecă cu pătrunjelul tocat. Amestecul se distribuie peste preparat, care se mai lasă pe foc 1-2 minute. Pătrunjelul îl puteți pune și separat, la final.

Servire

Cartofii cremoși cu kaizer și mozzarella se servesc calzi, imediat după preparare, când mozzarella este moale și cremoasă, iar aromele sunt perfect îmbinate.