Unele locuri te cuceresc de la prima întâlnire, iar Colibița este, pentru mine și familia mea, un astfel de loc. Am ajuns acolo în urmă cu doi ani, într-o după-amiază târzie de vară, după un drum lung, în care am străbătut jumătate de țară, având dorința de a ne rupe de ritmul alert al orașului și de a ne relaxa într-un cadru montan.
Despre acest loc citisem din ghidurile de călătorii și am decis să-l bifăm ca destinație de vacanță, mai ales că ni se părea potrivit pentru ceea ce doream noi în acea vară. Era și un loc din care ne puteam deplasa spre alte obiective turistice pe care intenționam să le vedem în cele cinci zile ale vacanței noastre, iar despre unele am să vă vorbesc, cu siguranță, într-o postare viitoare.
Știam că lacul e supranumit ,,marea de la munte’’ ( pot spune că numele i se potrivește perfect), că stațiunea se află la 830 de metri altitudine, că aici se găsește cel mai ozonat aer din România, fapt ce face din această zonă o adevărată oază de sănătate și de relaxare. Nu aflasem însă foarte multe despre zonă, prin urmare, am descoperit-o singuri.
Așa cum spuneam, am ajuns după-amiaza, atunci când soarele încă se mai juca pe oglinda apei, aruncând irizări superbe. Ce ne-a izbit din prima clipă a fost liniștea. Nu o linște apăsătoare, ci una blândă, odihnitoare. Și imaginea unui lac imens, în inima muntelui. Priveliștea părea ruptă dintr-o carte de povești sau dintr-o ilustrată magică. Personal, m-am așezat pe una dintre băncile aflate pe malul lacului și am contemplat câteva minute bune întregul peisaj. Era ca o terapie pentru suflet…
De la proprietarul pensiunii la care ne cazasem, în imediata apropiere a lacului, am aflat că se pot face călătorii cu șalupa și, pentru că seara se apropia, am decis să facem o plimbare a doua zi. Așa că dimineață am pornit să admirăm frumusețea lacului și a muntelui. Nu cred că am mai văzut undeva, în țara noastră, o asemenea priveliște și vă asigur că am tot cutreierat România în lung și-n lat. Era ceva uimitor, plin de farmec! Lacul Colibița are o frumusețte aparte, care îți taie respirația. Este un loc care se dezvăluie turiștilor în trecere sau celor care caută să petreacă aici câteva zile de liniște și de relaxare în mijlocul naturii. Imaginea lacului, cu apa limpede ce reflectă albastrul cerului și verdele pădurilor, înconjurat de munți, este ceva ce nu poți surprinde pe deplin în fotografii. Trebuie să fii acolo, să vezi, să simți vântul pe față, aerul curat și libertatea care vine din apropierea cu natura.
Colibița nu are strălucirea unei stațiuni turistice aglomerate, în care poți petrece până târziu. Nu are muzee, peșteri sau cascade. Dar vei găsi aici pensiuni confortabile, câteva zone de agrement, farmecul unui colț liniștit de natură, priveliști spectaculoase, pe care le poți observa fie de pe marginea lacului sau într-o plimbare cu șalupa. Și tot aici poți face drumeții la pas prin împrejurimi, acolo unde poți admira natura în starea ei pură.
Pe lângă frumusețea naturală, Colibița are și o latură culinară savuroasă. Restaurantele și pensiunile din zonă oferă preparate tradiționale din Ardeal, de la ciorbele ardelenești până la păstrăv proaspăt, gătit în diverse feluri. Totul este asezonat cu ospitalitatea oamenilor locului, care știu să transforme o simplă ședere într-o experiență de neuitat.
Pentru noi, acest loc a însemnat mai mult decât un obiectiv turistic. A fost o invitație și o reîntoarcere la simplitate, la bucuria de a fi împreună și la frumusețea naturii. Pentru că aici te poți odihni, dar poți face și călătorii cu vapoarașul sau poți practica sporturi nautice precum caiacul. Colibița este, astfel, destinația perfectă pentru cei care caută un echilibru între relaxare și aventură. Fie că vrei să evadezi din agitația orașului sau îți dorești să descoperi o Românie autentică, lacul și împrejurimile sale te așteaptă cu brațele deschise. Într-o lume în care totul se derulează rapid, Colibița rămâne un loc unde timpul curge altfel-mai domol, mai blând, mereu aproape de natură.
Am plecat de acolo cu promisiunea că ne vom întoarce, pentru că există locuri care nu se vizitează o singură dată, ci devin repere ale propriei tale povești.
Lasă un comentariu